Tag: universități

AcasăEticheteUniversități

Peste 210 milioane de euro pentru universități și cercetare, prin PNRR

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că 213,6 milioane de euro vor fi direcționați către universități și institute de cercetare, ca finanțare nerambursabilă, în urma renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).Fondurile sunt destinate mai multor investiții esențiale pentru dezvoltarea cercetării din România:25 de milioane de euro pentru înființarea și operaționalizarea unor centre de competență în domenii științifice strategice;183 de milioane de euro pentru un program dedicat atragerii resurselor umane înalt specializate din străinătate;1,6 milioane de euro pentru sprijinirea posesorilor de certificate de excelență obținute în cadrul burselor...