Taxe și impozite locale la Medgidia: 30 septembrie, al doilea termen de plată

Contribuabilii din Medgidia, persoane fizice și juridice, au termen până la 30 septembrie 2026 pentru plata celei de-a doua tranșe a impozitelor și taxelor locale. După această dată, Primăria anunță că va intensifica măsurile de executare silită pentru recuperarea datoriilor la bugetul local. 

Potrivit Codului fiscal, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se achită în două rate egale, cu termene la 31 martie și 30 septembrie. 

Contribuabilii care nu și-au achitat obligațiile aferente primului termen, 31 martie 2026, figurează deja cu restanțe și datorează accesoriile prevăzute de lege. Acestea vor fi calculate în continuare și pentru obligațiile care rămân neachitate după termenul din 30 septembrie. 

Primăria Medgidia reamintește însă că există și facilități pentru persoanele care au acumulat datorii. Prin HCL nr. 108/28.05.2026, pentru persoanele fizice, și HCL nr. 144/25.06.2026, pentru persoanele juridice, Consiliul Local a aprobat anularea în proporție de 100% a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale restante. 

Facilitatea poate fi acordată contribuabililor care îndeplinesc condițiile stabilite prin cele două hotărâri și este condiționată de achitarea obligațiilor fiscale principale restante. 

Executări silite, de la 1 octombrie 

Primăria avertizează că, începând cu 1 octombrie, vor fi intensificate măsurile de executare silită în cazul contribuabililor care continuă să înregistreze datorii

Procedura începe prin comunicarea somației, potrivit Codului de procedură fiscală. Dacă debitul nu este achitat în termenul legal, autoritatea fiscală poate continua recuperarea creanțelor prin poprirea veniturilor și a disponibilităților bănești, urmărirea bunurilor mobile și imobile sau prin alte forme de executare silită prevăzute de lege. 

Contribuabilii sunt îndemnați să își verifice situația fiscală și să achite sumele datorate până la 30 septembrie, pentru a evita acumularea de accesorii și eventualele cheltuieli generate de executarea silită.

Pentru verificarea situației fiscale, informații privind modalitățile de plată sau condițiile în care pot beneficia de anularea majorărilor de întârziere, persoanele fizice și juridice se pot adresa Serviciului Impozite, Taxe Locale și Executare Silită din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia. 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: