Trei persoane au fost reținute într-un dosar de proxenetism în formă continuată în Constanța și Călărași

Trei persoane au fost reținute într-un dosar de proxenetism în formă continuată în Constanța și Călărași

Trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, au fost reținute de polițiștii constănțeni într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată.

Ancheta este desfășurată de polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Constanța, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie-martie 2026, o femeie de 48 de ani, împreună cu un bărbat de 26 de ani, care este deja arestat preventiv într-o altă cauză, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o persoană vătămată. Cei doi ar fi coordonat activitatea, ar fi publicat anunțuri online, ar fi purtat discuții telefonice cu potențialii clienți și ar fi asigurat spațiile în care aceasta își desfășura activitatea.

Un alt bărbat, în vârstă de 38 de ani, este suspectat că, în perioada mai-august 2026, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o altă persoană vătămată. Acesta ar fi identificat și închiriat imobile pentru desfășurarea activității, ar fi asigurat transportul în diferite locații și, la nevoie, protecția fizică față de clienții cu un comportament conflictual.

Totodată, un bărbat de 55 de ani este suspectat că, în lunile martie și mai-iunie, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către trei persoane vătămate. În acest caz, anchetatorii susțin că imobilele ar fi fost închiriate în regim hotelier și puse la dispoziție în scopul întreținerii de relații sexuale.

Potrivit polițiștilor, toate cele trei persoane cercetate ar fi obținut foloase materiale de pe urma activităților desfășurate de persoanele vătămate, prin primirea unor sume de bani provenite din serviciile sexuale oferite clienților.

În cursul zilei de 12 august, polițiștii constănțeni, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța și de polițiști din cadrul IPJ Călărași, au efectuat șase percheziții domiciliare în județele Constanța și Călărași.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat mai multe bunuri considerate importante pentru anchetă.

După administrarea probatoriului, cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La data de 13 august, suspecții urmează să fie prezentați procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței în vederea dispunerii măsurii arestării preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.

 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: