Tur cultural „Călătorie în timp – Parcul Tăbăcăriei”
Un nou eveniment cultural-educativ – „Tur Cultural – Călătorie în timp (Parcul Tăbăcăriei)” – va avea loc luni, 14 iulie, în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan, anunță Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
Cei interesați vor afla povestea celui mai mare parc al Constanței – Parcul Tăbăcăriei. De unde provine numele, originea lacului, prezența celor care tăbăceau pieile de miel fondând o „mică tăbăcărie” în anul 1876, bază navală care se dorea a fi construită aici, crearea unui spațiu de divertisment pentru localnici și turiști, numit generic „sat de vacanță”, trenulețul ce purta călătorii prin frumosul peisaj natural al parcului, biserica cu hramul Sfântului Mina, o arhitectură în stil maramureșan, care după 1990 a completat tabloul natural, dar si înființarea unei școli la care a participat însuși regele Carol al II-lea sunt doar câteva dintre poveștile pe care le vom afla de la prof. dr. Raul Răzvan Ivan.
„Cultura locală se păstrează nu doar în muzee, ci și în locurile vii, pe care le străbatem cu sufletul deschis și curiozitatea trează. Prin astfel de tururi, recuperăm memoria orașului și o aducem mai aproape de oameni”, a subliniat Ștefania-Laura Abibula Stroe, director al Centrului Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada”.
Punctul de întâlnire este intrarea în parc din b-dul Al. Lăpușneanu (colț cu mall-ul), de la ora 18:00. Participarea este gratuită.



Fii primul care comentează acest articol.