Un deputat face vâlvă în mediul online. „Ce sunt liniile albe de pe cer lăsate de avioane și ce substanțe conțin?”
Deputatul Mihai Lasca a trimis o solicitare oficială Autorității Aeronautice Civile în care – la cererea mai multor cetățeni, susține el – solicită explicații privind liniile albe de pe cer, lăsate în urmă de avioane.
„Prin prezenta, în calitate de deputat, cât și de membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor României, VĂ SOLICIT să comunicați următoarele:
mai mulți cetățeni mi-au trimis înregistrări video cu privire la faptul că pe cer, deasupra și în imediata apropiere a zonelor în care aceștia locuiesc, se aflau foarte multe „linii albe cu o lungime considerabilă”, care persistau ore întregi, fără a se disipa în anumite zone cu o putere deloc neglijabilă.
În consecință, vă solicit să comunicați dacă aveți cunoștință despre aceste „linii albe de pe cer”, ce reprezintă acestea și ce substanțe chimice conțin.
De asemenea, vă solicit să comunicați scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”, a scris Lasca în adresa oficială.



Deputatul a primit răspuns de la Autoritatea Aeronautică Civilă.
„Stimate domn,
Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, transmisă prin corepondență electronică, înregistrată la AACR, și având în vedere îngrijorările cu privire la fenomenul contrails de care am luat la cunoștință, în scopul unei mai bune informări și cunoașteri, vă comunicăm că, la data de 13 octombrie 2022, AACR a publicat voluntar pe Facebook o serie de materiale menite să ajute la clarificarea acestui subiect.
Acestea pot fi accesate prin scanarea următoarelor coduri QR.
Vă mulțumim pentru atenția pe care o acordați în privința îngrijorărilor exprimate de cetățeni”, precizează Autoritatea Aeronautică Civilă.
Răspunsul l-a iritat însă pe deputatul Mihai Lasca. Așa că a trimis un email în care și-a exprimat nemulțumirea.
„Dle director, în România, în caz că nu ați citit art. 13 din Constituția României, limba oficială este limba română. Dacă nu doriți să formulați un răspuns în limba română Solicitării unui Deputat ales de Poporul Român în Parlamentul României vă pot trimite o coală de hârtie să vă scrieți demisia în LIMBA ROMÂNĂ. Dacă nu vă descurcați vă trimit un cetățean român să vă ajute să o scrieți. Până atunci VĂ SOLICIT A DOUA OARĂ să-mi comunicați DE URGENȚĂ:
- ce reprezintă „liniile albe de pe cer” (chemtrails ȘI NU contrails) și ce substanțe chimice conțin
- care este scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”.
Dincolo de orice teorii populare, liniile albe de pe cer sunt însă doar dâre normale de condens lăsate de motoarele aeronavelor, spun specialiștii.



Fii primul care comentează acest articol.