Un drum nou și o parcare pentru 80 de camioane, finalizate între porțile 7 și 9 din Portul Constanța
Portul Constanța continuă să fie sufocat de haosul camioanelor cu cereale care formeaza cozi uriașe la cele mai multe dintre porțile de acces. Șoferii se plâng că alteaptă, mult iar parcările nu doar că nu fac față, dar nu sunt nici dotate cu strictul necesar. Aseară coada de tiruri se întindea pe câțiva kilometri în apropiere de Poarta 10. Administrația caută solutii de urgență ca să elibereze presiunea uriașă de pe infrastructura de încărcare /descărcare. Conducerea Portului a deschis un nou drum și o parcare pentru 80 de camioane în zona în care ajung tirurile cu cereale.
Sute de TIR-uri încărcate cu cereale formează cozi uriașe pe Autostrada Soarelui în drumul lor spre cheiurile de încarcare. În mod normal, asemenea aglomerație este doar vara, însă de cand Ucraina e in război, mărfurile lor vin tot timpul către Constanta. TIR-urile sunt dirijiate către porțile dinspre Agigea, 7 si 9, care sunt cele mai aglomerate.
Este de înțeles de ce Administrația din Port a ales tocmai această zonă ca să investească bani europeni într-un nou drum și o parcare nouă. Drumul va deservi complet zona cheului fluvio-maritim, drumul va-ncepe cu o parcare care va putea acomoda/deservi pâna la 80 de camioane, dotată cu grupuri sanitare și dușuri.
În Port, traficul de mărfuri a crescut constant, de la an la an. Totul a culminat anul trecut, când operatorii portuari au manipulat 92 milioane de tone-marfă. Noua șosea de acces pentru TIR-uri este speranța la un trafic mai fluent.
„Acest proiect este primul drum construit de la 0 în ultimii 30 de ani. Drumul leagă poarta 7 și 9, rezolvă și din degrevarea traficului de cereale pentru operatorii portuari și va face parte din master planul rutier al portului. Este o parcare pentru 80 de camioane, cu dușuri și grupuri sanitare. Punctual, rezolvă și această problemă în acest moment, făcând parte dintr-o soluție imediată implementată, dată în folosință începând de astăzi”, a declarat Mihai Teodorescu, directorul Portului Constanța.
Cozi de zeci de tiruri se formează sistematic la intrarea în Portul Constanța, mai ales la porțile dedicate transportatorilor de cereale. Mașinile staționează pe banda de urgenţă a Autostrăzii A4, în zona Agigea, dar cozile continuă și în incinta portului. Aseară s-a stat cu orele la Poarta 10, iar cozile s-au întins pe câțiva kilometri. La fel și nerrvii șoferilor.
„Păi nu se vede? Nu se face nimic. Stăm aici cu orele, ne chinuim, ne măscarim, nu e spațiu. Cât ați stat cel mai mult? În noiembrie și câte o zi și o noapte. Am o ora jumate și nu m-am mișcat deloc”, susține un șofer.
„Foarte depășit portul în ce privește traficul. Este aglomerație… lipsa parcărilor, este dezastru. Cei cu cereale stau și câte două trei zile. Aseară s-a stat pe podul Apolodor, ma mir că nu a căzut, s-a stat 3,4 ore”, spune un alt șofer.
„Pe viitor sunt preconizate investiții atât în facilități cât și în infrastructura rutieră și cale ferată. Presiunea va scădea”, afirmă Claudiu Vuță, directorul comercial al unei companii din port.
Astăzi a fost realizată recepția investiției „Drum și parcare în zona cheului fluvio-maritim al Portului Constanța”, proiect realizat cu finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructura Mare, inițiativa Solidarity Lanes, informează reprezentanții C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța. Contractul de finanțare, în valoare de 13.467.227,19 lei (fără TVA), a fost semnat pe 4 mai 2023, la Constanța, în prezența ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu.
În cadrul proiectului, s-au construit un drum cu îmbrăcăminte asfaltică cu lungime de 2.237 metri liniari, cu două benzi de circulație (câte una pe sens) și o parcare cu suprafață de 14.000 metri pătrați, unde pot fi staționate circa 80 camioane.
Din acest an, transportatorii au și o aplicație informatică de rezervare a spațiilor de încărcare/descărcare numită „Ticket Management System”.







Fii primul care comentează acest articol.