Un mort și mai mulți răniți pe DN 22, după coliziunea dintre două autoturisme și un autocamion
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs în această după-amiază pe Drumul Național 22, în zona Dealul Somovei. În coliziune au fost implicate două autoturisme și un autocamion, acesta din urmă răsturnându-se în afara părții carosabile. Unul dintre autoturisme a fost prins sub cabina tirului.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Tulcea.
În total, opt persoane au fost implicate în accident: cinci adulți și trei minori. Din nefericire, șoferul autocamionului a fost declarat decedat, fiind găsit prins sub vehicul. Două victime – un adult și un copil – au fost transportate la spital, iar un minor de 11 ani a primit îngrijiri la fața locului după ce a suferit un atac de panică.
Celelalte persoane implicate au refuzat, deocamdată, transportul la unitatea medicală.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.






Fii primul care comentează acest articol.