Un nou record al persoanelor vârstnice, în Japonia

Un nou record al persoanelor vârstnice, în Japonia

Aproximativ 36,25 milioane de japonezi au vârsta de 65 de ani sau peste, ceea ce reprezintă 29,3% din totalul populaţiei şi un nou procent record, relevă datele publicate de Ministerul Afacerilor Interne şi Comunicaţiilor, transmite AFP.

Cu acest procent, Japonia ocupă primul loc pe o listă de 200 de ţări şi regiuni, fiind urmată de insula franceză Martinica (25,3% din populaţie), de Puerto Rico (24,7%) şi de Italia (24,6%), a precizat ministerul duminică.

În 2023, populaţia Japoniei s-a redus cu 595.000 de locuitori în raport cu 2022, ajungând la 124 milioane, potrivit celor mai recente cifre.

Criza demografică are implicaţii importante, creşterea numărului de persoane vârstnice antrenând o majorare a costurilor medicale şi sociale, simultan cu o diminuare a numărului de lucrători cotizanţi.

Un alt record este cel al numărului de vârstnici care lucrează – 9,14 milioane în 2023, adică 13,5% din total şi una din şapte persoane active. 

Sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: