Un sfert de tonă de peşte şi 900 metri de plase, scoase din Lacul Razim de poliţiştii de frontieră (FOTO/VIDEO)

Un sfert de tonă de peşte şi 900 metri de plase, scoase din Lacul Razim de poliţiştii de frontieră (FOTO/VIDEO)
Sursa: Politia de Frontiera

În urma unei acțiuni desfășurate pe 11 ianuarie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au descoperit și ridicat 900 de metri de plase mono-filament, care conțineau aproximativ 225 kilograme de pește, pe Lacul Razim, parte a complexului lagunar Razim-Sinoe.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, întreaga cantitate de pește, provenită din diverse specii, a fost predată unei societăți comerciale de profil. Plasele, considerate ilegale, au fost confiscate și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.

Deocamdată, braconierii nu au fost identificați, dar autoritățile fac cercetări pentru infracțiuni legate de braconaj piscicol și continuă activitățile specifice pentru a-i găsi pe cei responsabili.

Sursa video: Poliția de Frontieră
Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: