Vezi unde urci, da’ nu și unde cobori
Am plecat la o plimbare mixtă, mers pe jos, combinat cu ridesharing la CTBus. M-am urcat în autobuz pe la blocul turn, cu destinația Dacia, asta seară. De reținut, seara. E important. Deci, am văzut unde m-am urcat, da nu și unde am coborât. Cum așa? Haideți, poate ați pățit și dumneavoastră.
Geamurile autobuzului sunt atât de închise, încât trebuie să te lipești cu capul de ele și să-ți forțezi ochii pe zoom ca să-ți faci cât de cât o idee pe unde ai ajuns. Chiar îmi aminteam de ce îmi povestea un prieten care lucra la jandarmerie. Acesta susținea că pe vechi, cam acum 20 de ani aproximativ, pe el și pe colegii lui îi urcau în niște dube din care nu vedeau nimic și la coborâre abia realizau unde sunt și unde trebuie să descindă.
Așa mă simțeam și eu, doar că din fericire nu trebuia să mă bat cu nimeni. Trec câteva stații, încerc să fac sens din niște contururi de lumini întrezărite prin geamurile negre și cred că e zona Dacia. Când colo, coborâsem doar ceva mai departe de parcul de la Spitalul Județean Constanța. Nu e problemă, am mai mers pe jos și mi-a prins bine dar stau și mă gândesc la alți călători care trebuie să ajungă urgent undeva sau la bătrâni. Ei ce fac? Oricum au probleme de vedere.
Articolul acesta nu este o exagerare, pur și simplu geamurile sunt închise ca la acele mașini negre de protocol, unde nu trebuie să vezi cine e înăuntru. Zici că e un fel de mafie pentru oameni simpli. În loc de gangsteri cu limuzine, ar fi unii mai sărăcuți care o iau cu autobuzul.
Dar, stați, că și în filmul acesta e o problemă! Dinafară înăuntru mai vezi, dar invers, nu prea. Luminile de la interior se reflectă în ferestre și acestea se suprapun cu luminile de afară, de la luminițe. Dar, ca să privim partea plină, măcar e mai interesantă călătoria, nu te plictisești. Mereu ești atent să nu cobori în alt cartier și acum, la modul serios, condițiile de călătorie în rest sunt bune.
Poate că e mai ok dacă memorezi numărul stațiilor până la destinație sau folosești hărțile Google, să te arate în timp real unde te afli. Da, știu de o să întrebați! Nu, nu a funcționat afișajul electronic în timpul călătoriei mele. Una peste alta mi-a plăcut, mai vreau, mai încerc deci ne auzim pentru noi povești!







Fii primul care comentează acest articol.