Victor Negrescu: România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR. Facem tot ce este posibil pentru a salva acești bani
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a tras astăzi un semnal de alarmă și a avertizat că România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR.
"Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, a prezentat public situația reală a fondurilor europene: din cele aproximativ 6,4 miliarde de euro pe care România trebuie să le mai primească prin PNRR, plata a 3,4 miliarde de euro riscă să fie suspendată, ca urmare a problemelor în îndeplinirea reformelor, a întârzierilor și a documentelor incomplete sau incorecte", a explicat Negrescu, într-o postare pe pagina sa de facebook.
El a adăugat că sunt 38 de jaloane și ținte cu probleme, mai exact unele investiții au fost realizate, dar nu au fost prezentate Comisiei Europene documentele corespunzătore, în timp ce alte reforme nu au fost finalizate.
"Este o situație gravă, care trebuie explicată transparent și pentru care trebuie asumate responsabilități. Prioritatea mea este să salvăm cât mai mulți dintre acești bani. În spatele acestor sume sunt proiecte de care oamenii au nevoie și fonduri indispensabile pentru situația bugetară actuală", a mai scris Negrescu.
El a transmis că a discutat deja cu ministrul Mihai Ghigiu despre soluțiile posibile și despre demersurile necesare la Bruxelles și că, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, a susținut constant flexibilizarea regulilor, simplificarea procedurilor și acordarea unui timp suplimentar pentru finalizarea investițiilor.
"Continui aceste demersuri inclusiv în cadrul grupului de monitorizare a implementării PNRR de la nivelul Parlamentului European, pentru a identifica toate posibilitățile de recuperare a sumelor aflate în pericol și pentru a susține un dialog constructiv cu Comisia Europeană. Există încă posibilitatea unor clarificări, a transmiterii documentelor justificative și a contestării eventualelor suspendări. Marja de negociere este limitată, dar trebuie folosită până la capăt. Am mai reușit, în negocierile europene, să obținem soluții despre care inițial se spunea că sunt imposibile. Nu putem promite că vom recupera toate fondurile, dar avem obligația să încercăm fiecare variantă disponibilă", a mai punctat vicepreședintele Parlamentului European.
Victor Negrescu a atras atenția și că această experiență trebuie să fie și o lecție pentru viitorul buget european. În negocierile pentru perioada 2028–2034 - susține el - trebuie evitată repetarea situației în care România are miliarde de euro alocate pe hârtie, dar nu reușește să le utilizeze din cauza unor condiționalități excesive, a birocrației sau a lipsei de coordonare.
"Am început deja discuțiile pentru o abordare comună, astfel încât România să obțină fonduri europene consistente, predictibile și accesibile pentru comunitățile locale, fermieri, întreprinderi și investițiile publice.
Nu este vorba despre un partid sau despre o dispută politică. Este vorba despre banii României, despre investiții și despre dezvoltarea țării. Fiecare euro pe care îl putem salva contează. Și pentru fiecare euro merită să ne batem", a transmis Negrescu în finalul postării.
Distribuie:






Fii primul care comentează acest articol.