Vremea, astăzi, pe litoral

Începutul de săptămână vine cu vreme frumoasă și deosebit de caldă, în Dobrogea. Până spre finalul săptămânii, temperaturile vor depăși cu mult valorile normale pentru această dată.

Marți cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, în special ziua, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 16 grade, iar minimele nopții, între 5 și 8 grade.

Și miercuri vom avea vreme însorită, vântul va mai avea intensificări trecătoare după-amiaza și noaptea, cu rafale de 45…55 de km/h, iar  mercurul din termometre va urca ziua până la 18 grade Celsius.

Pe litoral, până vineri inclusiv, sunt anunțate maxime de 16…17 grade și cer predominant senin.

Distribuie: