S-a terminat starea de alertă, ne pregătim pentru starea de criză. Aceasta nu va avea efecte asupra populaţiei, ci mai degrabă se referă la decizii de securitate şi apărare naţională.
Decizia instituirii ține cont de contextul regional în urma invaziei ruse în Ucraina, care poate avea implicații și asupra țării noastre. Potrivit proiectului de lege la care a lucrat Guvernul în ultimele zile, această situaţie de criză va fi instituită la propunerea ministrului Apărării. Va trebui apoi să fie avizată de premierul în funcţie şi va fi introdusă printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
„Guvernul nu introduce starea de criză pentru că aceasta nu există în nomenclatorul, să spunem constituțional. Criza există, iar noi va trebui, după ce… starea de alertă va dispărea, starea de alertă legată de COVID, va trebui să facem niște adaptări legislative, pentru a putea să mergem mai departe cu unele lucruri care țin și de dezvoltarile care vin dinspre Ucraina, managementul refugiaților și alte lucruri, și de asemenea și legate de COVID în continuare, pentru că să putem detașa de exemplu medici într-o parte sau în alta…Este nevoie de câteva noi reglementări, printr-un proiect de lege care va fi dezbătut în Parlament”,
a declarat Vasile Dîncu, ministrul Apărării, prezent astăzi la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu ministrul apărării Regatului Țărilor de Jos, Kajsa Ollongren.
În nouă situație legală, structuri ale MApN vor putea trece în subordinea forţelor armate străine staţionate pe teritoriul României sau a comandamentelor NATO.
Proiectul de lege privind starea de criză urmează să fie adoptat în cursul acestei săptămâni, într-o sedinţă de Guvern.





