A început procedura de plată pentru ultimii beneficiari ai Măsurii 2

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului anunță că a început procedura de plată pentru ultimii beneficiari admişi la finanţare ai Măsurii 2, program finanţat cu aproape un miliard de euro.

„Am reuşit să deblocăm situaţia celor aproximativ 3.000 de beneficiari care nu şi-au primit sumele cuvenite, astfel încât, în cel mai scurt timp, să finalizăm toate plăţile restante”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Aplicanţii trebuie să urmărească partea de front-office a aplicaţiei informatice unde vor avea posibilitatea descărcării contractelor, semnării acestora cu semnătură electronică şi reîncărcării documentelor semnate împreună cu dovada co-finanţării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit), în termen de maxim 20 de zile de la primire.

Neîncadrarea în termenul procedural poate atrage respingerea la finanţare, a semnalat Constantin-Daniel Cadariu.

Pentru aplicaţiile de finanţare depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru au fost în valoare de 3.802.639.545 lei, din care 3.286.765.859 lei fonduri externe nerambursabile, 515.873.686 lei fonduri de la bugetul de stat, la care s-au adăugat de la bugetul de stat cei 570.000.000 lei pentru plata tuturor aplicaţiilor eligibile a căror valoare excedează plafonul contractului de finanţare.

Pentru acest program de sprijin s-au înregistrat 22.226 cereri de finanţare, din care, până la data de 10 decembrie 2021, au fost plătite 13.836 de contracte.

Măsura 2 – „Granturi pentru capital de lucru” are ca obiectiv acordarea de sprijin financiar întreprinderilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal