Tulcea: Ore de limba engleză pentru refugiaţii ucraineni
Inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Viorica Pavel, a declarat pentru Agerpres că dintre cele 134 de persoane cazate în internatele din municipiul Tulcea în prima zi a acestei săptămâni, 86 au început săptămâna trecută cursurile de limba engleză susţinute de doi profesori. Refugiații ucraineni au la dispoziție translatori, o sală de sport, un psiholog, dar şi profesori de limba engleză.
„Din partea părinţilor, am primit solicitarea de a desfăşura activităţi în limba engleză. Vor să-şi dezvolte competenţele de comunicare, iar în acest sens, împreună cu inspectorul şcolar de Limba engleză, am planificat astfel de activităţi”, a menţionat aceasta.
Niciuna dintre cele peste 20.000 de persoane din Ucraina care de la începutul războiului au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Isaccea nu a cerut integrarea unui copil în sistemul educaţional din judeţul Tulcea, dar au început orele de limba engleză.
„Aşteaptă să plece mai departe în Polonia. Sunt doar în tranzit. Fiindcă documentele nu au venit până acum, iniţial s-a spus că în două zile le vor avea, dar iată că este deja aproape o săptămână, până vor pleca vom desfăşura astfel de activităţi”, a mai spus Viorica Pavel.
Potrivit ISJ, în judeţ, există doi profesori de limba ucraineană care predau la CA Rosetti, Murighiol şi în municipiul Tulcea. De asemenea, 62 de elevi de diferite vârste studiază această limbă.
„Partea proastă e că cele două profesoare nu cunosc limba rusă şi nici limba ucraineană şi atunci este destul de complicat. (…) Ar trebui o a treia persoană care să cunoască limba ucraineană sau limba rusă. Ne-ar trebui acea persoană care să poată traduce atunci când copiii nu înţeleg. Ar trebui dimineaţa, dar dimineaţa aproape toţi profesorii din Tulcea sunt la program. Oamenii sunt dispuşi (să ajute – n.r.), dar programul e puţin mai complicat”, a afirmat inspectorul de limbi străine din cadrul ISJ, Gheorghe Băisan.
Sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.