Acţiunile de împădurire programate în 2022 vizează 7.692 de hectare, din care peste 4.700 de hectare se află în fond forestier de stat şi peste 2.850 de hectare sunt localizate în fond forestier privat, transmite Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
În acest an, prin cele două campanii de împădurire din primăvară şi toamnă, o suprafaţă de aproape 24.000 de hectare, aflate atât în fond forestier de stat, cât şi în fond forestier privat, va beneficia de regenerări. În același timp, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va beneficia de sume consistente pentru împăduriri şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor, ministrul Barna Tanczos a vorbit despre importanța pădurilor ca resursă garzdă a biodiversității terestre a lumii. Totodată, acesta a menționat ce va conține următorul proiect din PNRR.
„Ziua Internaţională a Pădurilor este un bun prilej să conştientizăm importanţa acestei resurse care găzduieşte cea mai mare parte din biodiversitatea terestră a lumii. Pădurea este sursă de hrană, adăpost, energie şi venituri pentru milioane de oameni, contribuind totodată la sănătatea planetei. Tema din acest an aduce în prim-plan sustenabilitatea, pentru că utilizarea durabilă a pădurilor ne va ajuta la trecerea spre o economie bazată pe materiale regenerabile, reutilizabile şi reciclabile. Pădurile merită preţuirea şi grija noastră! Ambiţia noastră, a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, este să creştem suprafaţa împădurită, iar în acest scop ne ajută componenta ‘Păduri şi protecţia biodiversităţii’ din PNRR, cu un buget de 1,173 miliarde euro. Investiţiile includ cel mai amplu program de împăduriri, prin care vor fi plantate peste 56.700 de hectare de pădure, cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi cel puţin 3.150.000 mp de suprafeţe noi de păduri urbane, în conformitate cu cerinţele legale stabilite în Strategia Naţională Forestieră 2020 – 2030”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale şi artificiale, Regia Naţionala a Pădurilor – Romsilva va efectua şi lucrări de completare a plantaţiilor înfiinţate în anii anteriori, precum şi lucrări de refacere a plantaţiilor afectate de diverşi factori dăunători (seceta, incendii etc.).
Menționăm că, de peste 60 de ani, în perioada 15 martie – 15 aprilie, se desfășoară evenimentul „Luna Pădurii”. Acesta reprezintă o bună ocazie pentru plantarea arborilor, desfășurându-se acţiuni de regenerare a pădurilor şi conştientizare publică.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post