luni, iulie 14, 2025

Știrile din lumea ta!

Vernisajul expoziţiei „Renaştere, tranziţii, ritm”, la Universitatea Ovidius din Constanţa

Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa organizează astăzi, la ora 12.00, în parteneriat cu Asociaţia Primus Art Laboratory şi Grupul OFF, vernisajul de artă plastică, sub semnul primăverii „Renaştere, tranziţii, ritm”.

„Expoziţia prezintă pictură, grafică, desen şi instalaţie, realizate de studenţi, masteranzi şi cadre didactice de la specializările Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi Educaţia Vizuală prin Studiul Peisajului şi Figurii, lucrările expuse aducând un omagiu primăverii, anotimpul speranţei şi motivaţiei, al renaşterii şi revenirii la viaţă. Ele relevă, totodată, eternitatea naturii receptată sub semnul efemerului şi simbolizează renaşterea, prin creaţie şi prin contemplarea frumosului”, precizează lect. univ. dr. Cristina Gelan.

Arta vizuală şi muzica se vor reuni în cadrul evenimentului prin prezenţa la vernisaj a corului Vilanella al Facultăţii de Arte, specializarea Muzică, coordonat de lect. univ. dr. Mirela Voicu şi asist. univ. drd. Titiana Miriţă.

Expoziţia „Renaştere, tranziţii, ritm” va fi deschisă la sediul UOC, în Campus Corp A, în perioada 23 martie – 19 aprilie 2022, unde pasionaţii de artă pot admira lucrări semnate de studenţii şi masteranzii.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal