Județul Constanța: Patru cetățeni turci au trecut ilegal frontiera în România
Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, au observat astăzi în jurul orei 06:00 în timpul unei misiuni de supraveghere a zonei de frontieră, patru persoane suspecte. Acestea au fost remarcate cu ajutorul tehnicii de vedere pe timp de noapte, în timp ce se deplasau dinspre graniță către localitatea Negru Vodă, judeţul Constanţa.
Cele patru persoane au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare, întrucât acestea nu își justificau prezența în zonă.
„La cercetări a rezultat faptul că, cei în cauză sunt cetățeni turci, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Cetăţenii turci descoperiţi au precizat faptul că intenționau sa ajungă în vestul Europei”, se menționează în comunicatul de presă remis astăzi de Poliția de Frontieră Română.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Cei patru cetăţeni turci urmează a fi preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Negru Vodă, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.






Fii primul care comentează acest articol.