În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.332 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 97 mai puține față de ziua anterioară, transmite Ministerul Sănătății.
160 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
De asemenea, la nivel național, Institutul Național de Sănătate Publică a raportat 12 noi decese, dintre care 1 anterior intervalului de referință. Dintre cele 12 decese, 2 sunt la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
În județul Constanța au fost raportate 53 de noi infectări. Rata de incidență la nivelul județului a ajuns la 1.87, iar la nivelul municipiului Constanța a ajuns la 3.01 de cazuri la mia de locuitori.