În pragul celei mai mari sărbători creştineşti – Paştele, Muzeul de Artă Populară Constanţa îşi întâmpină vizitatorii cu expoziţia temporară „Interiorul ţărănesc de sărbătoare”. În acest mod, expoziţia reconstituie un important segment al spaţiului privat al locuinţei tradiţionale ţărăneşti – camera „bună”, locul în care familia păstra tot ceea ce era mai valoros: icoane pictate pe sticlă sau lemn, ştergare, ţesături de pat şi de perete, perne, obiecte din ceramică, precum şi zestrea fetelor de măritat.
Expoziția ce are loc pe Bulevardul Tomis nr. 32, este structurată pe două săli aflate la parterul muzeului. Aceasta prezintă interioare ţărăneşti de sărbătoare din toate provinciile istorice româneşti: Transilvania (Maramureş, Bihor, Sibiu, Ţara Zarandului, Cluj), Banat (Timiş, Caraş-Severin), Moldova (Suceava), Oltenia (Vâlcea, Olt), Muntenia (Muscel, Buzău, Ilfov), Dobrogea (Constanţa, Tulcea).
În preajma marilor sărbători de peste an sau cu prilejul unor evenimente importante, camera „bună” a casei devenea locul în care se concentra tot ceea ce avea familia mai valoros, fiind totodată şi un exemplu de măiestrie al femeilor şi fetelor care lucrau toate ţesăturile destinate decorului sau uzului gospodăresc, adaugă reprezentanții muzeului constanțean.
Pe lângă țesăturile decorate într-un mod specific fiecărei zone, în încaperea respectivă se regăseau și vasele din ceramică (farfurii, cancee, ulcioare), cele etalate provenind din centre precum: Vama (Oaş), Vadu Crişului (Bihor), Sibiu, Făgăraş (Braşov), Bârsa (Arad), Biniş (Caraş- Severin), Rădăuţi (Suceava), Vlădeşti (Vâlcea), Oboga (Olt), Coşeşti (Argeş), Pisc (Ilfov).
Iată o parte dintre elementele ce așteaptă să fie observate, în cadrul expoziției:
Discussion about this post