Probleme pentru un MiG-21 LanceR, decolat de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu

În timpul executării unui zbor de instrucție, o aeronavă MiG-21 LanceR, aparținând Bazei 86 Aeriană Borcea, a înregistrat astăzi o problemă minoră legată de funcționarea trapelor trenului de aterizare.

Aeronava a decolat de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 17:50, iar după decolare, pilotul a raportat că senzorii de la bord indică închiderea incompletă a trapelor trenului de aterizare.

Ca urmare, pilotul a aplicat procedurile standard de soluționare a cazului special, în concordanță cu manualele de exploatare a aeronavei, și a aterizat în siguranță pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, după ce a stat în spațiul aerian aproximativ o oră.
În prezent, o comisie numită de comandantul Bazei 86 Aeriană cercetează cauzele acestui eveniment.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal