Municipiul Constanța elaborează o nouă documentație de urbanism pe arealul delimitat de străzile I.L.Caragiale,Theodor Burada, Oborului, Industriei și Ardealului, iar locuitorii sunt invitați să completeze un chestionar privind propuneri care să ilustreze cât mai fidel viziunea locuitorilor și constănțenilor despre cum poate fi dezvoltată zona.
Chestionarul online poate fi completat aici: https://forms.gle/yiCp6R4LsLuDHm7r7
Menționăm că anterior acestei informări, Primăria Constanța a anunțat, tot astăzi, elaborarea unei noi documentații de urbanism pentru cartierul Tomis Nord. Scopul este același în cazul celor două PUZ-uri – intervenții privind organizarea mobilității în zonă, creșterea calității spaților publice și a suprafețelor de spații verzi, reguli privind modul în care se pot realiza noi construcții pe parcele libere, cât și modul în care se pot realiza intervenții asupra clădirilor existente.





