Gesturi obscene și comportament agresiv în trafic, pedepsite cu sancțiuni multiple

Polițiștii constănțeni au fost sesizați astăzi, de către o femeie, cu privire la un bărbat în vârstă de 43 de ani care a efectuat gesturi necorespunzătoare și a avut un comportament agresiv în trafic în timp ce aceasta se afla în parcarea Portului turistic Tomis.

Bărbatul a primit amendă în valoare de 3.625 de lei pentru conducere agresivă și efectuarea de gesturi obscene, precum și măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, în urma verificărilor s-a constatat faptul că autoturismul condus de bărbat se afla sub sechestru, astfel că acestuia i-a fost reținut și certificatul de înmatriculare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal