Vernisajul „Timpul credinţei”, la Universitatea „Ovidius” din Constanţa

Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) organizează astăzi, de la ora 12:00, la parterul corpului A din campus, vernisajul expoziţiei „Timpul credinţei”. Aceasta va conține lucrări realizate de studenţii Facultăţii de Arte, informează conf. univ. dr. Alina Cristea, ofiţerul de presă al facultăţii.

Potrivit sursei citate, evenimentul aflat sub egida Centrului de Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Artistică Euxin va fi precedat de un concert de muzică corală, interpretat de Corul facultăţii alcătuit din studenţii specializării Muzică, programele de licenţă şi master, coordonaţi de lect. univ. dr. Mirela Voicu şi asist. univ. drd. Titiana Miriţă.

O parte dintre lucrările expuse au fost realizate în cadrul atelierelor de icoane pe sticlă şi icoane pe lemn, coordonate de conf. univ. dr. Sînziana Cuciuc Romanescu, în perioada martie – aprilie, iar în cadrul evenimentului vor participa studenţi şi profesori de la specializările Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi Educaţia Vizuală prin Studiul Figurii şi al Peisajului”, a declarat conf. univ. dr. Alina Cristea.

Curatorii expoziției „Timpul credinței” sunt: conf. univ. dr. Sînziana Cuciuc Romanescu şi conf. univ. dr. Ovidiu Felipov.

Menționăm că intrarea este liberă, cu respectarea programului UOC, iar expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 7 iunie.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: