Constanța va avea o ambulanță pentru nou-născuți

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” din Constanța este una dintre unitățile care beneficiază de o ambulanță cu incubatoare, ventilatoare, defibrilatoare și alte dotări de Terapie Intensivă, special concepute de Deltamed pentru nou-născuții în stare critică.

Compania Deltamed, cel mai mare producător din Europa de Est pe segmentul de vehicule pentru intervenții speciale, a proiectat, asamblat și livrat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență 12 ambulanțe destinate transportului nou-născuților aflați în stare critică, în cadrul proiectului cu fonduri europene „Viziune 2020”, derulat de IGSU. Acestea au fost achiziționate în urma unei licitații cu mai mulți concurenți, la un preț de 746.855 de lei, fără TVA, fiecare unitate.

Pe lângă unitatea din Constanța, alți beneficiarii sunt unitățile pentru Situații de Urgență din județele cu populație numeroasă și centre medicale puternice din: Iași, Prahova, Dolj, Cluj, Sibiu, Brașov, Mureș, Timiș și Bihor. De asemenea, alte două ambulanțe neonatale vor fi alocate pentru zona București – Ilfov.

Conform Departamentului pentru Situații de Urgență, principalele echipamente care se găsesc în dotarea ambulanțelor constau în incubator de transport, targă, saltea vacuum dedicată pentru copii, instalație fixă de oxigen, instalație fixă de aer, butelii oxigen portabil, ventilator automat, dispozitive de aspirație, defibrilator, aparat infuzie volumetrică, încălzitor prin radiație și trusă resuscitare adult.

Dotarea și amplasarea echipamentelor au fost proiectate de echipa Deltamed astfel încât să permită echipei medicale să monitorizeze pacientul ca și când acesta ar fi internat într-o secție de terapie intensivă neonatală. Autospeciala include o zonă încălzită cu radiații infraroșii amenajată pentru executarea unor manevre medicale la care ar putea fi nevoită să apeleze echipa înalt specializată ce însoțește transferul nou-născutului”,

a declarat Dan Oșan, șeful departamentului de proiectare al companiei Deltamed.

Rata mortalității infantile a coborât semnificativ în ultimii ani, după ce România a condus timp de decenii în clasamentul european referitor la acest indicator de sănătate ce reflectă modul în care o țară își tratează viitorul.

În anul 2021, numărul total de cazuri neonatale a ajuns la cifra de 1737 de misiuni. Dintre acestea, 543 cazuri grave, 429 nou născuți fiind intubați și 114 ventilați non invaziv. Totodată, din numărul total de misiuni specifice, 1400 nou născuți au fost transportați la Unitățile de Primiri Urgențe cu ambulanțe de terapie intensivă mobilă (TIM), 325 cu elicopterele SMURD și 12 cu avioanele SMURD, aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviație M.A.I.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal