Programul de vizită la Spitalul Județean Constanța a fost reluat parțial

După doi ani în care restricțiile împotriva Covid-19 le-au interzis vizitatorilor accesul în spitale, programul de vizită începe să fie reluat parțial. La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța accesul aparținătorilor devine permis zilnic între orele 14:00 – 16:00.

Îi rugăm cu insistență să respecte o serie de reguli, un set de măsuri menit să protejeze atât pacienții, cât și personalul, dar și aparținătorii. Regulile sunt toate postate pe site-ul Spitalului Județean din Constanța. În primul rând, masca este obligatorie în incinta spitalului, echipamentul de protecție este, de asemenea, obligatoriu, fiind pus la dispoziție gratuit de către conducerea spitalului. Acesta se regăsește la intrarea în fiecare secție”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, Crina Kibedi.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal