Alpinistul Horia Colibășanu, performanță la mare înălțime, în Himalaya

Alpinistul Horia Colibășanu a reușit să urce, fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor, pe singurul munte de 8.000 de metri neatins până acum de români, vârful Kangchenjung, al treilea ca înălțime al planetei (8.586 metri).

A fost una dintre cele mai grele ascensiuni, dacă nu cea mai grea. Nu se mai termina. Când ajungeai undeva sus, parcă mai apărea un munte acolo. Pe vârf era vânt puternic, cred că 70-80 la oră. N-am reușit decât să scot camera și să filmez câteva minute. Am coborât cât am putut de repede. Deja vedeam numai steluțe, pentru că eram deshidratat. Acum sunt destul de ok, cât să cobor”, a transmis Horia prin telefonul-satelit, potrivit unei postări de pe pagina sa de facebook.

Horia a mers aproape 21 de ore neîntrerupt.

Din păcate, colegii săi de expediție, Marius Gane și Peter Hámor, au renunțat la ascensiune. Amândoi au avut ieri ușoare degerături la nas. Toți trei sunt bine și coboară acum spre Tabăra de Bază, unde speră să ajungă mâine seară.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal