Sportul românesc suferă la capitolul performanțe sportive notabile, însă rămâne în frunte la nivelul de scandaluri. Fie că este vorba de fotbal, rugby, gimnastică sau altele, iată că și hocheiul pe gheață nu putea rămâne dator la acest capitol. La meciul dintre România și Ungaria de la Campionatul Mondial s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc.
La început, galeria maghiară a început să cânte imnul iar, o foarte mare parte a jucătorilor noştri au stat drepţi în faţa galeriei maghiare. Doar trei sportivi din echipa națională a României au refuzat să cânte și să participe la incident.
,,Nu ştiu să vă spun dacă au cântat împreună cu ei, pentru că nu am fost acolo, dar am fotografiile şi se vede foarte clar că stăteau în faţa galeriei care cânta imnul. Acum vom vedea care este punctul de vedere al celor care au fost acolo”, a declarat Alexandru Hălăucă, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.
Oficialul Federației Române de specialitate a declarat că va convoca de urgenţă Biroul Federal al FRHG în care vor fi analizate filmările în care componenţii echipei naţionale a României „stau drepţi” în faţa galeriei Ungariei la meciul direct de la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa A.
Hălăucă a mai precizat că a văzut fotografii cu jucătorii români care stăteau în faţa galeriei maghiare la intonarea imnului şi că în tribuna suporterilor unguri s-a aflat şi ministrul Mediului, Tanczos Barna, fost preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.
„Sunt nişte poze care circulă, în care se vede că Barna Tanczos era într-adevăr în galeria maghiarilor. Eu nu am fost acolo, dar au fost colegii. Vom face de urgenţă un Birou Federal, joi probabil, şi o să analizăm toate filmările, fotografiile. Vom cere şi un punct de vedere ministrului Sportului şi să vedem conform legii ce măsuri se pot lua, pentru că nu a fost doar atât. Noi avem în regulament sancţiuni privind tricolorul şi însemnele României, pentru asta avem sancţiuni. Acum nu pot să vă spun în momentul ăsta ce riscă jucătorii. În plus, dacă facem un Birou Federal va fi o decizie a membrilor Biroului Federal” – a adăugat acesta..
Acesta a mai precizat că va cere şi un punct de vedere al ministrului Sportului, Eduard Novak, numit, ca şi Tanczos Barna, din partea UDMR, considerând că ministrul Mediului ar fi trebuit să reprezinte România.
„Vom cere şi un punct de vedere al ministrului pentru căpână în momentul de faţă nu a făcut niciun fel de declaraţie. Tanczos Barna am văzut că a făcut o declaraţie, că a venit să susţină jucătorii din Braşov, Miercurea Ciuc și Gheorgheni, dar lotul naţional este compus din jucători ai României şi sunt din toată ţara. Adică sunt şi din Galaţi, din Bucureşti, nu numai din cele trei oraşe pe care le-a enumerat dânsul şi ar trebui să susţină echipa României fiind şi demnitar, membru al Guvernului României. Pentru că reprezintă România”, a completat preşedintele FRHG.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a criticat într-un mesaj pe Facebook decizia colegului său de guvern, Tanczos Barna, de a asista la partida Ungaria – România din mijlocul galeriei maghiare.
„Ca timișorean, înțeleg perfect ce înseamnă să trăiești într-o comunitate multiculturală și multietnică, în care toată lumea este respectată. Nu pot însă să înțeleg și să tolerez gestul infam al hocheiștilor din naționala României care au cântat așa-zisul imn al Ținutului Secuiesc. Este un afront și o lipsă nerușinată de respect față de România, față de români și față de tricolor. Și sper ca lucrurile să nu rămână nepedepsite. Cer Federației Române de Hochei, Ministerului Sportului și tuturor celorlalți factori responsabili să ia măsuri urgente pentru a aplica cele mai dure sancțiuni după acest gest incalificabil. Cine nu respectă România, nu are ce căuta în roșu, galben și albastru! Pentru noi aceste culori înseamnă totul! PS: Respect celor trei jucători ROMÂNI care s-au dat la o parte și nu au participat la această mascaradă!”, a scris Grindeanu pe pagina sa de facebook.
Naţionala de hochei pe gheață a României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2 (2-0, 1-2, 1-0), duminică, la Ljubljana, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A.
De altfel tricolorii au pierdut toate cele patru meciuri, 1-9 cu Slovenia, 1-4 cu Coreea de Sud, 4-5 cu Lituania şi 2-4 cu Ungaria și au retrogradat în Grupa B, al treilea eşalon valoric al Campionatului Mondial.







