Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu șeful Statului Major al Apărării din Republica Bulgaria, amiralul Emil Eftimov, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Sofia, în perioada 8-10 mai.
Agenda discuțiilor a cuprins evaluarea situației regionale de securitate, având ca punct central amenințările la adresa stabilității europene și euro-atlantice cauzate de războiul Federației Ruse în Ucraina și acțiunile întreprinse în context aliat pentru operaționalizarea cât mai rapidă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria.
Cei doi șefi ai Apărării au evidențiat modul de executare a misiunilor de creștere a vigilenței în cadrul componentei aeriene și dislocarea unor forțe și capabilități aliate de apărare în regiunea Mării Negre. De asemenea, oficialii militari au discutat includerea în planul cooperării bilaterale a unui număr crescut de exerciții, precum și aspecte privind administrarea ansamblurilor monumentale ale eroilor români și bulgari.
„Între armatele celor două țări sunt stabilite excelente relații de cooperare care s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, atât în planul instruirii comune a forțelor, cât și în cel al colaborării eșaloanelor de conducere ale instituțiilor naționale ale apărării. În vederea întăririi posturii aliate de descurajare și apărare, am propus omologului bulgar acțiuni de echilibrare a componentelor defensive în cadrul Prezenței Avansate a NATO în zona flancului estic care vor conduce atât la realizarea unor capabilități credibile în regiune, precum și la oportunități de instruire complexă, în format aliat și întrunit.” a susținut generalul Daniel Petrescu.
Vizita șefului Apărării din România în țara vecină a inclus, de asemenea, o întrevedere cu ministrul adjunct al Apărării Naționale din Bulgaria, Yordan Bozhilov, participarea la o ceremonie de depunere de coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Sofia, precum și întâlnirea cu personalul militar român dislocat în cadrul NATO Force Integration Unit.






