Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a identificat 348 de cazuri suspecte de hepatită de origine necunoscută şi a favorizat ipoteza unui adenovirus pentru a explica această boală misterioasă care afectează în principal copiii.
Potrivit OMS, aceste cazuri au fost depistate în 20 de ţări. Alte 70 de cazuri suspecte aşteaptă să fie confirmate prin teste.
Numai Regatul Unit au fost identificați 160 de pacienţi cu această boală. În Statele Unite, autorităţile sanitare au declarat ca au în vizor 109 cazuri similare, dintre care cinci mortale. Trei copii au murit şi în Indonezia.
„În prezent, principalele ipoteze rămân cele care implică adenovirusul, luând în considerare şi rolul COVID-19, fie în calitate de coinfecţie, fie ca infecţie anterioară”, a declarat Philippa Easterbrook, din cadrul Programului mondial al OMS privind hepatita, în cadrul unei conferinţe de presă.
Testele făcute săptămâna trecută au confirmat că aproximativ 70% dintre cazuri au fost pozitive pentru adenovirus, subtipul 41 – asociat în mod normal cu gastroenterita – fiind cel mai frecvent, a adăugat ea.
Adenovirusurile se propagă în general prin contact direct, prin picături respiratorii şi prin intermediul suprafeţelor, şi provoacă simptome respiratorii, conjunctivită şi tulburări digestive. De asemenea, analizele au arătat că aproximativ 18% dintre pacienţi au fost pozitivi pentru COVID-19.
După semnalarea primelor 169 de cazuri, OMS a anunţat că virusurile obişnuite ce provoacă hepatită virală acută – virusurile hepatitei A, B, C, D şi E – nu au fost detectate în niciunul dintre aceste cazuri.
Sursa: Agerpres






