Mihai Mazăre: „Suferința cu Radu din ultimii ani de zile și-a spus cuvântul…nu a mai făcut față”

Mihai Mazăre: „Suferința cu Radu din ultimii ani de zile și-a spus cuvântul…nu a mai făcut față”
Mama fraților Mazăre, Gabriela Victoria Mazăre, va fi înmormântată astăzi, în prezența celor trei fii. Aflat la casa mortuară, unul dintre frați, Mihai, a făcut declarații emoționante despre cea care le-a dat viața. El susține că, deși avea o vârstă destul de înaintată, suferința din cauza fiului Radu i-a grăbit moartea.

„Mama avea multe probleme medicale, ca orice om cu vârsta de 80 de ani. Nu mai avea nici resurse, obosise foarte mult. Suferința cu Radu din ultimii ani de zile și-a spus cuvântul. Nu a mai avut resurse, nu a mai făcut față„, este declarația lui Mihai Mazăre.

Contrar zvonurilor că au fost crescuți mai mult de mamă, Mihai Mazăre susține că și tatăl lor a fost prezent în viețile lor.

„Sigur că el lucrând în industria piscicolă și pe vapoare, a avut o perioadă în care pleca cu nave. Dar mama a fost ca orice mamă. Am stat cu toții la școală, în Drumul Taberei, în apartament”, spune el.

Raducu, fiul lui Mazăre, a făcut, de asemenea, declarații despre bunica decedată.

„O iubeam, o persoana de la care am învățat foarte multe, exigentă. Îmi explica lucruri și cum ar trebui să procedez în diferite situații…”, susține acesta.

Trupul neînsuflețit al mamei fostului primar al Constanței a fost depus sâmbătă la Casa Clares, lângă Cimitirul Central Constanța. Slujba de înmormântare a Gabrielei Mazăre va avea loc la Parohia Mamaia Sat, începând cu ora 16.00. Frații Radu și Alexandru sunt deja în drum spre Constanța, în aceeași dubă, sub escortă.

Întrebat de jurnaliștii constănțeni despre starea lui Radu Mazăre, fratele Mihai susține că este una excelentă, dar că nu a fost tot timpul așa.

„Deja e în al patrulea an de detenție, s-a rutinat acolo, lucrează, a asimilat de mult ideea și situația în care se află el. Așteaptă să-și ispășească pedeapsa”, spune el, adăugând că Radu Mazăre munceste destul de mult acolo, face curat și chiar…dă cu mătura.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: