luni, februarie 9, 2026

Știrile din lumea ta!

UPDATE – Județul Constanța: Accident mortal cu 5 victime. Intervine elicopterul SMURD

Un accident grav a avut loc în urmă cu câteva minute pe DN2A, la ieșire din localitatea Nicolae Bălcescu spre Hârșova, județul Constanța, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.

Potrivit primelor informații, se pare că este vorba despre un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în urma căruia au rezultat 5 victime. Dintre acestea, o persoană a decedat, două victime se află în stare gravă, iar două victime sunt stabile.

La fața locului intervine de urgență Detașamentul Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B, o autospeciala pentru transport personal si victime multiple, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța B2 și elicopterul SMURD.

UPDATE

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, în urma accidentului o victimă a decedat, alta se află în stare gravă – a suferit un traumatism cranio-cerebral, un traumatism toracic și un traumatism abdominal, alți doi răniți au suferit traumatisme cranio-cerebrale, iar cea de-a cincea victimă a suferit un traumatism la un membru superior.

UPDATE

Iată care este poziția oficială transmisă de reprezentanții IPJ Constanța: „Astăzi, în jurul orei 19.10, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, la km 167, pe sensul de mers dinspre municipiul Constanța către orașul Hârșova. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers spre stânga, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe câmp. În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a unui pasager, de 56 de ani, precum și vătămarea corporală a conducătorului auto și a altor 3 pasageri. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal