Mâine, 31 mai, începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, anunță Direcția Județeană de Statistică Constanța.
În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față-în-față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare. Vor fi vizitate și gospodăriile populației care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ. Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului aveau reședința obișnuită în România (care, la 1 decembrie 2021, locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni).
La finalul etapei de auorecenzare, la nivelul județului Constanța erau completate 364127 chestionare. Dintre acestea, 265512 au fost completate în mediul urban (72,9%) și 98615 pentru mediul rural (27,1%). Cele mai multe chestionare, în mediul urban au fost completate pentru municipiul Constanța (168460), orașul Năvodari (23495) și municipiul Mangalia (21049), iar în mediul rural pentru comuna Cumpăna (10038), comuna Valu lui Traian (9744) și comuna Lumina (4880). Cele mai puține chestionare completate au fost în comunele: Siliștea (123), Vulturu (162) și Dumbrăveni (229).
Județul Constanța se situează pe locul 7, după numărul chestionarelor completate, după municipiul București, județele Cluj, Prahova, Timiș, Brașov și Bihor.






