marți, februarie 10, 2026

Știrile din lumea ta!

Vacanțe mai scumpe pe litoralul românesc

Vești proaste pentru români! Cei care vor veni în vacanță pe litoral vor plăti mai mult pentru un sejur în stațiunile românești de la Marea Neagră. Creșterile de prețuri ar putea ajunge și până la 25 la sută. De vină este pandemia, războiul dar și situația economică actuală din țara noastră. Chiar și așa specialiștii în turism spun că litoralul nu va duce lipsă de turiști.

Consultanții în turism spun că prețurile au explodat din cauza creșterii costurilor la utilități și cu alimentele, a combustibilului dar și din cauză că hotelierii încearcă să își recupereze pierderile din pandemie. În medie vacanțele s-au scumpit cu 20-25 la sută.

Prețurile au crescut de la combustibil și până la produse alimentare. Era normal să intervină și această majorare la vacanțe. Se înregistrează aceleași majorări și în destinațiile externe. Tarifele ușor mai scumpe nu îi sperie pe românii care continuă să cumpere vacanțe pe litoralul românesc.„, a precizat Corina Martin, agent de turism.

Potrivit statisticilor acestea sunt cele mai mari prețuri din ultimii 25-30 de ani în România. Sunt însă și hotelieri care au decis să majoreze tarifele cu maxim 10%, chiar dacă în acest fel nu vor reuși să acopere în totalitate pierderile. Speră însă să își fidelizeze turiștii.

Chiar dacă cheltuielile de operare au crescut alarmant plus cele cu personalul , noi am luat decizia să majorăm doar cu 5%. Și sperăm ca în acest fel să atragem mai mulți turiști și să ridicăm gradul de ocupare așa cum era înaintea pandemiei„, spune Iulian Tenie, hotelier.

Noi am observat că sunt hotelieri care spun că au majorat cu până la 25 la sută. Mi se pare puțin cam mult. Cred că valoarea reală este undeva la 8 la sută„, punctează Adrian Voican, proprietar agenție de turism.

Mamaia rămâne stațiunea preferată, dar și cea mai scumpă. Tarifele pornesc de la 1.200 de lei pentru un sejur de 7 nopți în luna iulie, la un hotel de 3 stele, fără masă și prea multe facilități însă pot ajunge și la 9.000 de lei la 4 stele. Cea mai scumpă vacanță este însă la un resort de 5 stele cu toate facilitățile incluse și regim all inclusive.

Majorarea este peste tot nu doar în turism. Vorbim de 15% în România față de 2019. Cauza este evident pandemia care a generat o criză, au fost creșteri la utilități. Putem spune că sunt cele mai mari prețuri din ultimii 25 de ani. Pe litoral avem creșteri la vânzări de 10 la sută față de anul trecut. Și să fim clari, prețurile cresc doar la recepție„, a declarat Traian Bădulescu, consultant în turism.

Stațiunea Venus este mai accesibilă, iar aici prețurile variază între 1.600 și 6.000 de lei, iar cea mai ieftină rămâne Eforie unde un sejur poate fi achiziționat și cu 2.500-3.000 de lei.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal