UPDATE: Regele Belgiei, primit de președintele Klaus Iohannis la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit astăzi pe Majestatea Sa Philippe, Regele Belgiei la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța.

Pe lângă convorbirile oficiale, cei doi șefi de stat se vor întâlni cu militarii români, belgieni și din celelalte țări aliate, desfășurați pe teritoriul României în cadrul efortului aliat de întărire a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, având în vedere înrăutățirea situației de securitate din cauza agresiunii ilegale ruse împotriva Ucrainei.

Vizita Majestății Sale Philippe, Regele Belgienilor se desfășoară pe fondul unui dialog bilateral consolidat la nivel înalt și al cooperării strânse româno-belgiene în domeniul apărării, mai ales în contextul participării Regatului Belgiei cu un contingent la Grupul de luptă NATO din România.
Președintele României și Regele Belgienilor vor avea un schimb de opinii privind temele prioritare ale agendei bilaterale și modalitățile de aprofundare a cooperării în plan european și internațional.

Va fi acordată o atenție deosebită crizei din Ucraina și impactului său multidimensional. În contextul crizei umanitare provocate de agresiunea armată a Federației Ruse, se va discuta și despre măsurile de asistență pentru Ucraina și sprijinirea refugiaților ucraineni, inclusiv prin hub-ul umanitar de la Suceava.

Cei doi șefi de stat vor aborda și întărirea sprijinului pentru Republica Moldova, în condițiile în care aceasta se confruntă cu provocări multiple generate de efectele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, inclusiv găzduirea unui număr foarte mare de refugiați.

UPDATE

Președintele României a afirmat că țara noastră are deplină încredere în militari și în capacitatea Alianței Nord Atlantică de a face fața unor eventuale conflicte.

Dragi militari, voi sunteţi expresia concretă a hotărârii noastre, ca aliaţi, de a colabora şi de a ne coordona pentru a îmbunătăţi securitatea noastră comună. Avem deplină încredere în dumneavoastră şi în capacitatea Alianţei de a face faţă oricăror ameninţări şi provocări, prezente sau viitoare! (…) Împreună suntem mai puternici şi mai eficienţi în efortul nostru comun de a consolida securitatea spaţiului euroatlantic şi siguranţa cetăţenilor noştri!”, a declarat Klaus Iohannis.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal