O nouă creșă de stat în Mangalia

Va crește numărul de locuri disponibile la creșă, la stat, în Mangalia, oraș cu o singură astfel de unitate. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat, recent, finanțarea construirii unei noi creșe în localitate, prin Compania Națională de Investițîi (CNI).  

Astfel, la începutul lunii iunie, Consiliul Local a adoptat o Hotărâre prin care va fi predat către CNI terenul destinat investiției, teren cu o suprafață de 5.000 mp, situat pe strada Ion Jalea din cartierul Dobrogea ÎI. 

Prin acest proiect, extindem infrastructura educațională și suntem încântați că am reușit să ne aflăm printre cele 22 de localități din țară, care vor avea creșe noi, cu dotări moderne. În Mangalia, era imperios necesar o astfel de clădire, cererile din partea părinților fiind din ce în ce mai numeroase, de la un an la altul. În curând, o a treia creșă vă fi construită în orașul nostru, în cadrul unui proiect finanțat de Ambasada SUA, la București”, a declarat primarul Radu Cristian. 

Sursa foto: Facebook – Mangalia

Conform documentației tehnice, noua creșă va avea 70 de locuri, mai multe dormitoare, camere de joacă, sală de mese, dar și un cabinet medical cu izolator. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal