Un bărbat care se sustrăgea executării unei pedepse de peste 15 ani de închisoare, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost reținut la Bucureşti, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Suspectul – dat în urmărire naţională şi internaţională – a fost prins de o echipă formată din poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul Urmăriri şi ai Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.
„Bărbatul se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de 15 ani, 10 luni şi 20 de zile şi 1.039 de zile de închisoare, pentru constituire de grup infracţional organizat şi înşelăciune, condamnarea fiind dispusă de Tribunalul Constanţa – Secţia Penală. Instanţa a reţinut că persoana condamnată, împreună cu alte persoane bănuite, aflate într-un penitenciar, pe parcursul anului 2013, ar fi constituit un grup infracţional organizat, cu scopul de a induce în eroare părţile vătămate prin atribuirea unor calităţi mincinoase şi determinarea acestora să transfere diferite sume de bani, prin ‘metoda accidentul’, prejudiciul stabilit fiind de 21.700 de lei”, explică IGPR.
Individul a fost escortat în penitenciar, pentru executarea pedepsei de la care se sustrăgea începând cu luna februarie a anului 2021.
Discussion about this post