Jurnalistul Kieran Alger, maraton pe traseul Dunării 

Jurnalistul britanic Kieran Alger a ajuns astăzi la Tulcea, zonă din care va porni în ceea ce el însuși a numit cea mai mare provocare a vieții sale, și anume un maraton pe traseul Dunării, de la vărsarea fluviului în Marea Neagră și până la izvoare, în Munții Pădurea Neagră. 

Kieran Alger este jurnalist independent, scriitor și cunoscut maratonist. 

Deși această călătorie a fost planificată minuțios și cu mai mult timp în urmă, am pornit la drum cu o oarecare teamă întrucât este vorba de un periplu de 70 de zile de alergare prin multe țări străine, prin locuri pe care nu le cunosc, și, deși aceste aspecte constituie totodată o mare provocare, mărturisesc că am fost cuprins pe alocuri de teama de necunoscut. Însă primirea extraordinară de care am avut parte aici a făcut că acest început de călătorie să fie minunat și, în mod cert, mi-a dat un imbold pentru a merge cu mult mai mult curaj înainte spre a realiza ceea ce mi-am propus. Sunt sigur că va fi grozav să văd în drumul meu locuri unice, oameni deosebiți și ospitalieri, cum am întâlnit deja la Tulcea, să străbat nu numai mile, ci și culturi, civilizații și popoare cu tot ceea ce au acestea mai de preț”, a declarat Alger după întâlnirea cu autoritățile locale. 

Sursa foto: Facebook – Kieran Alger

Britanicul a vizitat și orașul Sulina și implicit borna zero a călătoriei sale – locul unde Dunărea se varsă în Marea Neagră. 

Poate în perspectivă voi scrie o carte în care voi, tulcenii, vă veți regăsi, fără doar și poate, la loc de cinste”, a mai spus maratonistil britanic. 

Sursa foto: Facebook – ManvMiles

Mâine, Kieran Alger va porni spre Isaccea, apoi spre Brăila și mai departe, pe cursul Dunării, marcându-și astfel debutul în aventura ce va însuma la final aproximativ 2.000 de mile parcurse și 70 de zile de Dunăre și provocări. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal