Un pui de pitbull i-a pus aseară pe jar pe polițiștii din Constanța. Agenții au încercuit o zonă restrânsă, după ce au văzut patrupedul umblând liber.
Cum în apropiere sunt foarte multe terase și era plin de oameni, inclusiv părinți cu copii, care se plimbau, polițiștii au recomandat ocolirea străduței respective.
Situația a revenit la normal de îndată ce puiul de pitbull a fost preluat în siguranță.
Câinii din rasa pitbull sunt câini de talie medie, care nu sunt agresivi cu stăpânul, dar pot fi cu străinii. În mâinile unui proprietar nepotrivit, un astfel de exemplar poate deveni, într-adevăr, periculos.





