Ne aflăm în Piața Independenței, importantul centru al vechiului oraș Constanța. Aici a fost cu multă vreme în urmă „agora” tomitană, adică piața publică după modelul celor din Grecia antică, iar în timpul stăpânirii romane, „forumul”, adică piața unde se aduna poporul cu scopul dezbaterii diferitelor treburi de interes public.
Ansamblul pieței s-a dezvoltat prin completarea succesivă de clădiri construite într-un stil caracteristic arhitecturii orașelor din țara noastră. Blocurile care sunt situate la marginea pieței aveau la parter magazine, iar la etaje hoteluri sau spații administrative.
În anul 1877, Constanța ocupa numai zona peninsulară, care se constituia din nucleul orașului modern. Orașul se întinsese pe un teritoriu care însuma aproximativ 26 hectare, cu străzi în lungime de 6.500 m. Pe ele erau cel mult 569 de cocioabe, iar câteva case mai răsărite, 41, erau mai ales în cartierul englezesc și foarte puține în partea peninsulară. În cartiere erau multe case abandonate și multe terenuri libere, ca atare suprafața construită era mică.
Analiza detaliată a lucrărilor geografice și istorice publicate și a datelor obținute de cercetările din teren arată că în dezvoltarea sa generală și mai ales în ceea ce privește evoluția teritorială și formarea texturii, un rol deosebit l-au jucat principalele drumuri comerciale care se îndreptau spre port, punct de convergență geografică. Unul din acestea, ca cel al Callatisului, strada Traian de azi, era utilizat încă înainte de antichitate. Străzile Traian și Mircea cel Mare, care erau așezate pe terasele de deasupra falezelor și strada Carol I, așezată între ele, s-au transformat în principalele axe directoare, ale orașului, axe care s-au impus și reunit într-un mod de comunicație devenind mai târziu Piața Civică Centrală a Constanței, strâns legată de cheurile portului.
Documentele de până la Războiul de Independență arată că intravilanul avea deja un punct central, vatra orașului de mai târziu, situat aproximativ în dreptul unui istm îngust, lângă actuala Piața Ovidiu. De aici porneau cele șapte ulițe, ca razele unei stele. Dintre acestea, trei făceau legătura cu partea continentală a orașului și mai departe cu întreaga provincie, strada Traian, Mircea cel Mare și Carol I. În Piața Ovidiu existau case, ca și pe strada Pescari, iar străzile Tethis și Neptun flancau Grădina de Vară Terasa. Din anul 1860-1862, pe promontoriu, exista o cale ferată care trecea prin spatele actualului Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța, de-a lungul liniei ferate, fiind un gard metalic protector și despărțitor.
În preajmă erau hotelurile Danubiu și Bizanț. Dintre cele trei ulițe principale, cea mai importantă era drumul lui Traian, pe care se afla conacul caimacanului și hanul lui Hagi Stoian. Lângă geamia Hunchiar erau două magazii de piatră, dar și hotelurile Ancora și Europa, între actualul Bulevard Tomis și strada Doinei. Casele erau amplasate de o parte și de alta a străzii Traian, între străzile numite azi Sulmona și Doinei. Mai existau case de piatră ale constructorilor portului și căii ferate, precum și cele ale funcționarilor și ale birourilor administrației.
În zona Bisericii Grecești se aflau casele negustorilor cu firme de export, a altor greci de bază și ale comunității elene. Importante case, de tip vilă, aveau atunci și marii negustori angrosiști, diplomații sau reprezentanții companiilor de navigație. Case mari și frumoase au avut probabil și localnici cu dare de mână, cele mai multe amplasate pe faleza sud-estică. Construcția edificiului Gării de Călători, în anul 1862, a avut o influență covârșitoare asupra extinderii în teritoriu a Constanței. Gara de Călători și noile construcții erau amplasate la periferia orașului în partea sud-vestică, în apropierea actualului sediu al Prefecturii, în afara fostului zid și șanț de apărare, înaintând spre mare. Zona construită a orașului se extindea mai mult spre gară.
Influența acestei construcții începea să se vadă și în viața comercială internă și în aspectul arhitectural al orașului. Centrul comercial începea să se mute treptat, dar sigur, din Piața Ovidiu, în strada Traian, apoi spre Gara de Călători. În fața sa s-au construit prăvălii și locuințe aranjate în ordine, aliniate și drepte. Toate aceste noi construcții, îmbinate cu vechile edificii încercau să dea o nouă înfățișare urbană Constanței, târg oriental aflat la marginea unui imperiu în agonie.
În această perioadă a început să se contureze textura generală a străzilor orașului, îmbrăcând nucleul inițial din peninsulă, zonă constituită până în anul 1860. Textura străzilor orașului prezenta o configurație care nu se manifesta ca un sistem unitar. Analizând repartiția clădirilor după materialul de construcție constatăm că acesta era format din chirpici, paiantă, piatră și cărămidă.
Constanța era o așezare cu aspect specific portuar, comercial, oferind imagini constante, cu case din cărămidă etajate, magazine din paiantă, cu case boierești, vile consulare, hoteluri cafenele și grădini de vară, alături de magazii din piatră sau chiar scânduri, barăci, bordeie, curți mari, maidane sau case părăsite.
AUTOR: Prof. dr. Răzvan-Raul Ivan/ EDITOR: Natalia Vrânceanu
Discussion about this post