Un incident șocant a avut loc în urmă cu câteva minute în Eforie Nord. Mai exact este vorba despre un copil care a căzut de la etajul 1 al Hotelului Delfinul.
La fața locului intervin de urgență medicii cu o ambulanță SAJ.
Momentan nu se cunosc mai multe informații despre starea minorului.
UPDATE
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, fetița de 2 ani a fost găsită pe iarbă de un turist. Se presupune că ar fi căzut de la etajul doi sau trei al hotelului. Polițiștii urmează să efectueze cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc incidentul.
UPDATE
„Astăzi, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul al doilea al unei unități de cazare din stațiunea Eforie Nord. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o minoră, de 2 ani, din județul Galați, care ar fi fost lăsată nesupravegheată de părinți. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Discussion about this post