La cea de-a 30-a ediție a Galei UNITER, desfășurată luni, la Bistrița, Teatrul de Stat Constanța a obținut Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV/Teleplay, pentru specatcolul „ZIUA Z”.
Premiera spectacolului a avut loc în martie 2021, în timpul perioadei de restricții cauzate de pandemia de Covid 19. Spectacolul hibrid „Ziua Z” are la bază un concept artistic dinamic, adaptat vizionării live, simultan online și în sala teatrului.
Scenariul original al spectacolului „ZIUA Z” este scris de Ionuț Sociu. Regia îi aparține lui Bobi Pricop. Din distribuție fac parte Marian Adochiţei, Theodor Șoptelea, Cătălina Mihai, Florin Aioane, Andrei Bibire, Lana Moscaliuc, Lucian Iftime, Iulian Enache, Nina Udrescu, Liviu Manolache, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Mirela Pană, Dan Cojocaru, Georgiana Mazilescu, Liliana Cazan, Ștefan Mihai, Cristiana Luca, Laura Crăciun, Andu Axente, Adrian Dumitrescu. Din echipa de creație mai fac parte Oana Micu – scenografia, Mihai Popa – cinematografia, Eduard Gabia – muzica originală, Răzvan Rusu – streaming online.
„Mă bucur foarte mult că premiile UNITER au vizat spectacolul nostru hibrid, el nefiind o formă clasică de teatru TV sau teleplay, ci, mai degrabă, un produs cinematografic filmat și montat în timp real într-o mașină în mișcare pe străzile orașului Constanța și transmis live în sala de teatru, în cadrul unui spectacol de teatru propriu-zis, care la rândul lui este transmis live către spectatorii online”, a transmis regizorul Bobi Pricop.
Acesta nu a putut fi prezent la Gala UNITER, premiul fiind ridicat de directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn.
De asemenea, un succes al Teatrului de Stat Constanța la această gală l-a reprezentat și nominalizarea lui Irisz Kovacs, la secțiunea Debut, pentru regia spectacolului „8 TAŢI”, de Tina Müller. În cadrul Galei, Irisz Kovacs a fost anunțată și că a câștigat concursul de proiecte „COMEDIA ȚINE LA TINEri” organizat de Teatrul de Comedie din București, urmând să monteze spectacolul la cunoscutul teatru.
„Teatrul de Stat Constanța mulțumește tuturor celor care i-au susținut activitatea în stagiunea 2021 – 2022 și își invită publicul la spectacolele din Stagiunea Estivală care începe mâine și din Stagiunea teatrală 2022 – 2023, care va debuta în toamnă.”, transmit reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.







