Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Naţional de Meteorologie a emis o avertizare de fenomene meteo extreme, care se vor înregistra până la data de 10 iulie, în special în regiunile din centrul şi nordul Greciei.
Fenomenele meteorologice intense (precipitaţii abundente, căderi de grindină şi vijelii, descărcări electrice, scăderi ale temperaturii cu 4 – 6 grade Celsius, sub limita normală a perioadei) se vor manifesta în nordul Mării Ionice, regiunile Epir, Macedonia, Tesalia, partea estică a Greciei continentale, insulele Evia, Sporade şi cele din nordul Mării Egee.
Sâmbătă, aria de răspândire va cuprinde întreg teritoriul Greciei continentale, precizează MAE.
Sursă: Agerpres
Furtuna a fost și noaptea trecută în regiunea Halkidiki.
Discussion about this post