După ce s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber desfășurat în apropiere de Detroit, Michigan, chitaristul american Carlos Santana şi-a amânat următoarele șase concerte din turneul său din acest an, dorind să se recupereze complet.
Artistul în vârstă de 74 de ani s-a conformat sfaturilor date de medici, care i-au recomandat să se odihnească pentru a se reface complet, în urma evenimentului nefericit de marți, din cauza deshidratării și a nemâncatului.
Inițial, managerul său, Michael Vrionis, a declarat că muzicianul se simte bine, iar concertul din ziua următoare (miercuri) din Burgettstown, Pennsylvania, „va fi amânat pentru o dată ulterioară”.
Două zile mai târziu, în urma internării lui Carlos Santana la spital, managerul a anunțat că se va anula și concertul de vineri, de la Ruoff Music Center, Noblesville, Indiana, alături de cele din Cincinnati (Ohio), Milwaukee (Wisconsin), Rogers (Arkansas), Dallas şi Woodlands (Texas) din cadrul turneului Miraculous Supernatural.
Vă amintim că legenda americană nu se află la prima interacțiune cu echipajele medicale. În februarie anul trecut, Santana și alți membri ai trupei au fost testați pozitiv la Covid și au fost nevoiți să anuleze mai multe concerte. Câteva luni mai târziu, în decembrie, chitaristul a anulat o serie de spectacole în Las Vegas după ce a suferit o intervenție cardiacă nespecificată și neprogramată.
Discussion about this post