Constanța: Mai mulți șoferi au fost prinși drogați și băuți la volan
Noaptea trecută, polițiștii rutieri constănțeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Astfel, aproximativ 1.100 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție din Constanța.
În urma activităților au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Din această cauză, conducătorilor auto le-a fost reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere.
De asemenea, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare și au fost constatate 19 infracțiuni, dintre care 15 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Câteva exemple în acest sens sunt reprezentate de șoferi care au condus pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se aflau sub influența substanțelor psihoactive.
Mai exact, este vorba despre opt șoferi, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani, care au fost legitimați în intervalul orar 22:50 – 00:20, astfel:
- În jurul orei 22:50, un bărbat de 38 de ani a fost legitimat după ce a condus sub influența substanței cocaină.
- În jurul orei 22:55, un participant la trafic de 36 de ani a fost prins sub influența substanței cannabis.
- În jurul orei 23:00, trei șoferi de 28, 20 și 33 de ani au fost legitimați. Șoferul de 28 de ani se afla sub influența cocainei, șoferul de 20 de ani se afla sub influența substanței cannabis (fiind descoperită și o folie cu materie vegetală), iar bărbatul de 33 de ani se afla sub influența amfetaminei. Totodată, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
- Peste jumătate de oră, un conducător auto de 22 de ani a fost prins în timp ce conducea sub influența cocainei.
- În jurul orei 00:10, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 34 de ani, care avea o valoare pozitivă pentru amfetamină.
- În jurul orei 00:20, un șofer de 28 de ani, a fost legitimat și depistat cu o valoare pozitivă pentru cocaină.
Conducătorii auto au fost conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge, iar în toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Verificările au fost realizate cu sprijinul de polițiștilor rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară.













Fii primul care comentează acest articol.