În urma unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Antidrog au depistat cocaină cu o valoare de piaţă de aproximativ 200.000 de euro precum şi un laborator de extragere secundară a cocainei.
În luna iunie a acestui an s-a constituit un grup infracţional organizat, compus din doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian, la care s-au alăturat ulterior și doi cetăţeni columbieni, care au sprijinit activitatea grupului pentru importul de droguri de mare risc, realizarea operaţiunilor chimice de extracţie, purificarea drogurilor şi distribuirea/ traficarea ulterioară a acestora pe teritoriul României.
„Cei doi inculpaţi de cetăţenie columbiană au avut pe lângă rolul de cărăuşi ai drogurilor şi pe acela de chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
În perioada 30 iunie – 6 iulie, grupul infracţional organizat a făcut demersuri în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv achiziţionarea substanţelor chimice necesare şi a vaselor de reacţie și au închiriat o cabană aflată în afara zonelor locuite din judeţul Bihor.
La data de 10 iulie a fost pus în aplicare mandatul de percheziţie domiciliară în urma căruia a fost identificat primul laborator de extragere secundară a cocainei din România. Patru dintre inculpaţi au fost surprinşi în plin proces de extracţie a cocainei din cafea pe cale chimică.
„În urma percheziţiei domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite şi ridicate un calup presat de un kilogram care conţine procaină, 148 grame cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, cât şi un amestec de cocaină şi cafea cântărind cinci kilograme. De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanţă maronie constituind amestec de substanţe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină şi zece pungi de cafea sigilate”, transmit reprezentanții IGPR.
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor cinci inculpaţi, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci.
Acţiunea s-a desfășurat cu sprijinul ofiţerilor antidrog din cadrul DCCO – Serviciul Antidrog, brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Oradea şi Cluj Napoca, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor şi al pompierilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, s-a asigurat suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Discussion about this post