În perioada 23-24 iulie va avea loc la Constanța RoDrift Games By The Sea, eveniment dedicat sportivității și siguranței în trafic.
Evenimentul este organizat de Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și A.C.S. Romanian Drift Community.
6 piloți reprezentativi ai noii generații din Campionatul Național de Drift vor participa la o ediție specială a RoDrift Games By the Sea, urmând să se întreacă în cele mai spectaculoase derapaje controlate.
De asemenea, Claudiu Adam (19 ani), Natalia Iocsak (19 ani), Gabi Imre jr (15 ani), Alice Ene (15 ani), Eduard Niță (20 ani) și Ștefan Zaharie (21 ani) vor fi printre cei 10 piloți care vor face demonstrații spectaculoase de drift în zona plajei Modern din Constanța.
Aproximativ 200 de persoane vor avea șansa de a trăi experiența driftului dintr-o mașină de concurs, ce are între 300 și 800 de cai putere.
Piloții vor urma trasee stabilite pe circuit, în care vor avea misiuni de îndeplinit cum ar fi atingerea unei bile suspendate, parcare laterală în drift, derapaje controlate între două puncte fixe sau ocolirea unor obstacole în timpul derapajului controlat.
Demonstrațiile vor avea loc atât sâmbătă, cât și duminică, în intervalul orar 17:00 și 22:00, după care piloții vor reveni în padoc pentru a răspunde întrebărilor publicului. Participanții vor afla informații despre acest sport, despre sportivitate și siguranța în trafic.
De asemenea, va avea loc și un concurs între spectatori cu “drift trike”, la finalul căruia cei mai buni vor primi premii și medalii.
Accesul publicului la eveniment este gratuit.
Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Discussion about this post