La Cernavodă se va derula programul de screening pentru cancer mamar ”ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân”. În cadrul programului, femeile din Cernavodă și localitățile limitrofe pot beneficia de mamografii gratuite, fără a avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie sau de card de sănătate. Persoanele interesate trebuie să își facă programare.
Activitatea va avea loc în cadrul unei unități mobile de screening de cancer mamar, dotată cu mamograf digital și cu o echipă medicală ce va efectua testări gratuite. În funcție de numărul de solicitări, unitatea va ajunge în oraș la sfârșitul lunii august sau la începutul lunii septembrie.
Pot beneficia de testări gratuite, persoanele care au vârsta curpinsă între 50 și 69 de ani fără o zi, sunt din localitatea Cernavodă sau din localitățile limitrofe, nu au făcut în ultimele 12 luni mamografie, nu au diagnostic confirmat de cancer mamar, sunt asimptomatice, nu au antecedente sugestive pentru patologia de cancer mamar, nu sunt însărcinate și nu alăptează.
Proiectul ”ONCOFEM Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân” este finanțat din fonduri europene și se adresează femeilor din Regiunile Nord-Est și Sud-Est ale României (județele Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani, Neamț, Suceava, Galați, Brăila, Constanța, Vrancea, Tulcea, Buzău).
Persoanele interesate pot obține mai multe informații accesând pagina de Facebook a Primăriei orașului Cernavodă.
Discussion about this post