În urma cercetărilor în două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat doi bărbați, de 34, respective 35 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
La data de 6 iunie, persoanele în cauză au sustras, dintr-un rucsac, portofelul unei femei, de 20 de ani, în timp ce aceasta se urca într-un autobuz din municipiul Constanța. Totodată, la data de 14 iulie, bărbații au sustras, dintr-o poșetă, portofelul unei femei, de 68 de ani, în timp ce aceasta se afla într-un mijloc de transport în comun din municipiul Constanța.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în cursul zilei de ieri, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, fiind identificați cei 2 bărbați.
La aceeași dată, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, ulterior fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea sesizării instanței de judecată. Tot ieri, a fost admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Discussion about this post