Câștiguri de peste un milion de euro la Loto 6/49 și Joker

La tragerile de duminică, 24 iulie, Loteria Română a acordat peste 19.800 de câştiguri în valoare totală de peste 1 milion de lei. De asemenea, la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 5,88 milioane de lei (peste 1,19 milioane de euro), în timp ce la Noroc reportul cumulat este în valoare de peste 4,95 milioane lei (peste 1 milion de euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 4,94 milioane de lei (peste 1 milion de euro), iar la categoria a II-a, la acelaşi joc, reportul este în valoare de peste 212.000 de lei (aproximativ 43.000 de euro). La Noroc Plus este în joc un report cumulat în valoare de peste 193.200 de lei (peste 39.000 de euro).

La Loto 5/40 se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 192.000 de lei (aproximativ 39.000 de euro). La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 7.600 de lei.

La tragerea Loto 6/49 de duminică, 24 iulie, la categoria a II-a, s-au înregistrat trei câştiguri în valoare de 55.368,66 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agenţii din Padina, judeţul Buzău şi din Mediaş şi la o staţie de plată parteneră.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal